Pentru mine anul 2015 a fost unul extrem de provocator. Au fost momente cand simteam ca mai mult nu pot sa duc, insa aveam mereu in minte ca nu exista NU POT, exista NU VREAU. Si cand situatiile erau de asa natura incat parca nu exista rezolvare, nu am avut de ales decat sa las viata sa existe. Asta este una dintre lectiile invatate:
1. Lasa viata sa se intample!
Chiar daca ne dorim sa stapanim fiecare lucru care tine de noi, nu putem controla tot. Uneori viata ne pune in situatia de a fi actori fara dreptul de a schimba actiunea. Nu putem decat sa mergem pe drumul pe care viata ne aseaza. Este o situatie dificila, dar nu imposibil de trait. Ceea ce ajuta este o alta lectie daruita in acest an:
2. Acceptarea
Sunt lucruri care se intampla si atat. Le acceptam asa cum sunt si mergem mai departe. Ceea ce este important in astfel de cazuri este sa nu ne invinovatim si sa nu ne gandim la „ce ar fi fost daca…”. S-a intamplat, accepta, ia cu tine ceea ce iti poate fi de folos pe viitor si mergi mai departe.
3. Ne temem de ceva ce nu exista
O alta concluzie pe care anul 2015 mi-a lasat-o a fost ca noi, oamenii ne temem de ceva ce nu exista. Cand ne gandim la sedinta de maine, interviul de saptamana viitoare, teza la materia care nu ne place etc simtim teama, traim un stres care ne tulbura viata zilnica. Ajungem sa nu dormim suficient, sa nu reusim sa ne concentram la prezent, nu mancam sau, din contra, mancam exagerat. Si toate acestea pentru ceva ce nu exista decat in mintea noastra. Serios, ne este teama de ceva din viitor. De cate ori temerile noastre au fost nejustificate? De cate ori lucrurile s-au petrecut altfel decat ni le-am imaginat? Si atunci de ce sa ne consumam energia pentru ceva ce nu stim cum va fi?
4. Si oamenii puternici au nevoie de sprijin
Oamenii care sunt stapani pe sine in orice situatie, oamenii care se organizeaza repede cand ceva neplacut se intampla, oamenii care ii sustin cu usurinta si pe altii sunt putenici, dar si oamenii puternici au nevoie de un umar pe care sa isi sprijine capul uneori. Chiar daca ai senzatia ca prietenul tau este o fire tare si va trece peste obstacole fara ajutorul tau, chiar daca nu poti face nimic concret pentru a il sprijini, ofera-i o bautura si lasa-l sa se odihneasca putin in compania ta. Asa ii arati ca iti pasa si, chiar daca pare ca nu faci mare lucru pentru el, ajutorul este nepretuit.
5. Miscarea inseamna evolutie
Asta nu este o noutate si, cu toate ca o stiam, pana in 2015 nu am inteles-o cu adevarat. Miscarea se refera la activitate, se refera la a fi in contact cu ceilalti, la a calatori, a incerca lucruri noi, a servi ceaiul cu un prieten pe care nu l-ai vazut de mult timp… Atunci cand exista actiune, lucrurile se intampla.
6. Nu amana lucrurile cu adevarat importante pentru tine
Nu le lasa nici macar pe maine. Ziua care urmeaza nu exista si nici nu avem certitudinea ca va exista. Traieste prezentul, simte-l, constientizeaza ceea ce ai acum, ceea ce simti acum, acorda importanta oamenilor si activitatilor care iti bucura inima, care te linistesc si te fac sa zambesti, savureaza clipa prezenta cu intensitate maxima. Poate ca nu te vei mai intalni niciodata cu ceea ce traiesti acum.
7. Sa fii diferit este in regula
Cunoaterea incepe prin a te cunoaste pe tine mai intai. Si daca vei constata ca de fapt tie nu iti place skiatul, dar il practici pentru ca toti o fac sau daca alt gen de muzica iti incanta simturile fata de ceea ce prietenii tai sau cei din jurul tau asculta, este ok. Fii ceea ce vrei tu, nu ceea ce vor ceilalti sa fii pentru ei. Si daca nu esti acceptat, mergi mai departe. Oamenii sunt diferiti si se comporta ca atare.
8. Sanatatea este viata
Corpul nostru este un vehicul care ne transporta in aceasta viata. Daca este ingrijit corespunzator, functioneaza pe masura si ne ajuta sa avem activitati placute in fiecare zi. Daca sanatatea noastra este subreda, nu numai ca nu putem sa ne bucuram pe deplin de viata, dar ii putem afecta si pe ceilalti care sunt nevoiti sa ne ingrijeasca. Asadar sanatatea este viata si este extrem de important sa avem grija de ea.
9. Imbraca si hainele „bune”
Haina il face sau nu pe om, asta e discutabil. Dar ceea ce ne face pe noi sa ne simtim bine, ce ne creste increderea in propria persoana si ne ajuta sa avem o atitudine de invingatori, merita „imbracat”. Asa ca imbraca-te frumos in fiecare zi. Asta inseamna sa nu pastrezi „de bune” haine care iti plac, ci sa le porti, sa imbraci o atitutinde pozitiva, bunatate, calmitate si sa te accesorizezi cu un zambet in fiecare zi.
10. Fa in fiecare zi ceva doar pentru tine
Pe parcursul vietii oamenii vin si pleaca, dar tu vei ramane cu tine pana la final. De aceea este important sa construiesti o buna relatie cu propria persoana. Poti face asta invatand sa te ierti, sa te iubesti, sa te accepti, sa fii bland si generos cu tine, sa te rasfeti si sa faci in fiecare zi ceva doar pentru tine, ceva care sa iti incante sufletul.
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru experientele pe care le-am trait in 2015 si pentru ca mi-a fost alaturi in fiecare clipa!
Poate ceea ce am scris mai sus stiai deja, poate nu rezoneaza cu tine, dar cu siguranta 2015 ti-a lasat ceva de care sa iti amintesti. Daca vrei, impartaseste intr-un comentariu ce a insemnat pentru tine anul ce tocmai s-a incheiat.
One Comment