Pasaport pentru viata sau cum poti iesi din zona de confort

By 23 iulie 2013 Articole

incertitudineAm vorbit intr-un articol anterior despre zona de confort si am aratat printr-o imagine ce este ea si ce se afla in afara ei. Am promis si un articol cu sugestii despre cum putem pasi dincolo de aceasta zona calduta a vietii si uite ca a venit si momentul lui.

Pentru a evita sa regretam ca nu am avut curajul de a actiona, dar si pentru a ne bucura de evolutia noastra personala, va propun mai intai sa aflam cateva metode prin care putem iesi din zona de confort, iar mai apoi sa punem in aplicare cel putin una dintre ele.

Inainte de a citi mai departe, trebuie sa indeplinesti urmatoarele doua conditii:

1. sa fii constient ca esti o persoana care se bucura de propria zona de confort si gandul ca ar putea trece de cealalta parte a baricadei o inspaimanta;

2. sa iti doresti sa invingi teama si sa darami zidul care te limiteaza in aceasta zona.

Da, stiu cat de greu iti este sa afirmi ca te incadrezi in situatiile despre care vorbesc  mai sus. Cui ii place sa spuna: „sunt fricos/fricoasa”?! Dar odata acceptata realitatea, primul pas catre iesirea din zona de confort e facut. Felicitari! 🙂 Si permite-mi sa iti spun ca ai dat dovada de mult CURAJ. Acesta din urma este antidotul pentru teama. Pe el trebuie sa il antrenezi, curajul este arma secreta care te va ajuta sa invingi comoditatea.

Al doilea pas important in a invinge teama este de a iti schimba mentalitatea. Inlocuieste toate gandurile care inspira esecul („nu pot…”, „nu sunt in stare…”, „nu voi reusi…”, „nu sunt capabil(a)…”, „nu am calitatile necesare…”, etc) cu afirmatii de reusita: „pot sa fac asta”, „sunt puternic(a)”, „am toate calitatile necesare pentru a reusi”, „sunt bun(a)”, „sunt capabil(a)”, etc.

Ce putem face concret pentru a iesi din zona de confort?

Nu exista o reteta in acest sens sau pasi de urmat. Fiecare avem propriul drum care este presarat cu experiente si oportunitati diferite.

Iti voi sugera cateva idei astfel incat sa poti deveni constient de puterea si curajul pe care le ai si despre cat de bine este sa te afli in afara zonei de confort.

Obiceiurile

Schimba cateva obiceiuri. Stiu ca te vei intreba de ce sa faci asta daca iti este ok asa cum e acum? Pentru a vedea si alte aspecte, detalii, pentru a invata ceva nou sau pur si simplu pentru a evita monotonia. Spre exemplu poti merge spre casa pe un alt drum sau poti folosi un alt mijloc de transport. Ai putea sa incerci si inghetata cu caramel sau fructe de padure data viitoare cand vrei sa iti cumperi sortimentul cu ciocolata. Fa-ti cumparaturile lunare intr-un alt supermarket.

Televizorul/internetul

Incearca sa limitezi timpul petrecut in fata televizorului sau al calculatorului si incearca alte activitati cum ar fi o plimbare in parc sau o conversatie cu un amic cu care nu ai mai vorbit de mult.

Sportul

Mergi la o sala de fitness sau incearca lectiile de dans. Vei avea ocazia sa cunosti oameni noi, sa ai un corp sanatos, iar daca optezi pentru dans vei avea un beneficiu un plus: un nivel crescut de incredere in sine.

Invitatiile prietenilor

Chiar daca te simti obosit si fara chef, accepta invitatiile prietenilor de a iesi la o limonada sau bere, de a merge intr-un club sau de a evada in weekend din oras. Toate te vor incarca cu energie, iar in plus de asta poti lega noi prietenii, poti gasi raspunsuri la niste intrebari care nu iti dau pace in ultima perioada, pot sa apara noi oportunitati sau poti gasi noi idei pentru proiectele tale.

Dorintele ascunse

Fa ceva ce iti doresti, dar teama de esec te impiedica. Poate vrei sa canti pe scena la karaoke… urca pe scena si canta. Poate vrei sa faci cunostinta cu o persona pe care o admiri mult… du-te la ea si prezinta-te. Poate vrei sa faci echitatie… mergi la un club si invata. Urmatorul punct te poate ajuta cu aceste dorinte.

Spontaneitatea

Spontaneitatea te va ajuta sa iesi mai usor din zona de confort deoarece nu iti da prea mult timp sa te gandesti cum va decurge totul, ce vor spune ceilalti, daca vei reusi sau nu. Pur si simplu actionezi si in loc sa iti consumi energia cu temeri si indoiala, acumulezi energie bucurandu-te de reusita.

Toate acestea sunt doar cateva ponturi menite sa iti arate directia in care sa mergi pentru a iesi din zona de confort. Pornind de la ele si folosindu-te de creativitate, de propriile tale pasiuni si hobby-uri, ajungi sa te bucuri de viata si in acelasi timp sa te dezvolti pe mai multe planuri.

 Just do it! 🙂

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.